Un avion militar indian s-a prăbușit la aterizare. Nu se știe numărul persoanelor de la bord
Un avion de transport militar Antonov AN-32 aparţinând Forţelor Aeriene Indiene (IAF) s-a prăbuşit sâmbătă în timp ce ateriza la baza aeriană Jorhat din nord-estul Indiei, a anunţat armata, scrie Protv.ro.
Nu a fost anunțat un bilanţ imediat al victimelor sau numărul de persoane aflate la bord, transmite AFP.
„Un AN-32 al IAF s-a prăbuşit astăzi în timp ce ateriza la Jorhat. A fost ordonată o anchetă pentru a determina cauza accidentului”, au transmis IAF într-un scurt comunicat.
Mai multe media indiene au difuzat imagini cu nori groşi de fum negru care se ridicau deasupra bazei, urmate de imagini cu fuselajul distrus al aeronavei de fabricaţie rusească, înconjurat de personal militar în uniformă.
În 2019, un AN-32 care a decolat de pe aceeaşi bază aeriană Jorhat s-a prăbuşit în statul Arunachal Pradesh, lângă graniţa cu China, omorându-i pe toţi cei 13 pasageri şi membri ai echipajului.
Forţele Aeriene Indiene operează aproximativ 100 de astfel de aeronave bimotor de fabricaţie rusească, vechi, care îndeplinesc numeroase misiuni de transport.
Niciun comentariu! Fii primul.