Un tânăr de 20 de ani a murit într-un accident de motocicletă
Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața aseară, în satul Cornova. Potrivit poliției din Ungheni, victima nu deținea permis de conducere.
Acesta se deplasa la ghidonul unei motociclete de model „KAYO”, pe strada centrală din sat.
La un moment dat, acesta ar fi pierdut controlul asupra motocicletei și s-a tamponat în partea din spate a unui automobil care era parcat pe partea stângă a carosabilului.
În urma impactului, motociclistul a suferit multiple traumatisme și a decedat la fața locului.