Miere, fructe, legume, cașcavaluri, flori, pomi sau obiecte lucrate manual pot fi găsite în aceste zile pe tarabele expo-târgului „Toamna la Sîngerei”. Evenimentul a adunat zeci de producători autohtoni din mai multe raioane ale țării. Galina Samoșchina a venit din Drochia cu produse sută la sută naturale.
„Am început cu lumânările decorative, apoi am început să producem ulei esențial pentru că avem plantație de lavandă. Acestea tot sunt produsele noastre, plantele pe care le creștem, le uscăm și le vindem. Cel mai solicitat produs este uleiul de lavandă pentru că este un produs antibacterian și antiseptic”, a povestit Galina Smoșchina, producătoare din Drochia.
Oferta a fost completată de ceaiuri, creme, balsamuri produse de Maria Macari din Telenești.
„Anul acesta am strâns peste 40 de plante medicinale din care pregătesc ceaiuri. Avem peste 20 de amestecuri pe care le folosesc în toate produsele. Am produse pentru răceală, dureri musculare și articulații, un cicatrizant foarte bun, balsam de buze, creme”, a explicat Maria Macari, producătoare din Telenești.
Iar apicultorii au adus diferite tipuri de miere. Iurie Turtureanu are acasă 200 de familii de albini.
„Avem miere de tei care este foarte bună pentru răceală și curăță vasele sangvine. Avem și miere polifloră din floarea soarelui, miere de rapiță”, a menționat Iurie Turtureanu, apicultor.
Cumpărătorii spun că aici au găsit produse de calitate.
„De aici pot să-mi cumpăr fructe, legume, pomi de o calitate bună. Prețurile sunt accesibil.”
„Din cauza vârstei am dureri la șold. Ieri m-am adresat aici și mi-a dat ceva. Le-am aplicat pe noapte. Ele așa încălzesc foarte bine. Când m-am trezit dimineața am înțeles că nu mă doare și am venit să-mi mai iau mie unul și soției.”
Aceasta este a doua ediție a expo-târgului „Toamna la Sîngerei”.
„Prin organizarea acestui expo-târg ne propunem două obiective: să le oferim producătorilor locali o platformă pentru a-și realiza marfa, iar consumatorilor – acces la o piață cu produse locale. Anul acesta avem 40 de producători și asta ne bucură”, a subliniat Cristian Cainarian, președintele raionului Sîngerei.
Expo-târgul de trei zile a fost deschis pe 28 octombrie și a fost extins și pentru acest weekend.