De opt ani, ideile tinerilor din nordul țării primesc nu doar încurajări, ci și resurse pentru a deveni realitate. De la proiecte educaționale și culturale până la inițiative de integrare socială și dezvoltare digitală, peste 100 de proiecte au fost implementate prin programul de granturi mici „Fondul pentru Tineri Bălți și Sîngerei”, scrie NordInfo.md.
„Această ediție a fost scurtă, au fost aplicate 20 de proiecte, iar noi am selectat cinci inițiative în valoare de 22-25 de mii de lei. Anual sunt aproximativ 400-500 de tineri implicați. Urmează o tabără de totalizare a acestui program – „Fondul pentru Tineri Bălți și Sîngerei”, implementat de Fundația Est-Europeană cu suportul Suediei, unde participă toate cele zece fonduri din Republica Moldova”, a povestit Rodica Frecăuțeanu, directoare executivă AO „Caroma Nord”.
În cadrul proiectului „Tradiția – punte între generații”, în incinta Gimnaziului „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni au fost organizate diferite activități culturale.
„Am desfășurat lecții educative, discuții, prezentări despre tradiții, am avut diferiți participanți la activitățile noastre”, a spus Dumitrița Dobîndă, locuitoare din satul Flămînzeni.
Și în Bălți, zece voluntari au reușit să realizeze două proiecte pentru tineri.
„Am realizat două proiecte în acest an din cele cinci. Unul este „Future Ideas” care s-a bazat pe dezvoltarea personală și socializare. Am procurat o masă de tenis. Al doilea proiect este „Youth4You” pentru educația digitală. Am procurat căști VR, TV, pentru a relaxa mai mult tinerii”, a povestit Andrei Tofan, locuitor din satul Heciul Nou.
Angajarea în câmpul muncii și implicarea au fost promovate prin intermediul altor două proiecte.
„Colaborăm cu „Protecție infinită” în ideea de a crea un mediu de integrare pentru toate păturile sociale vulnerabile, în special refugiați. În cadrul fondului pentru tineri am implementat două inițiative. Am organizat un atelier de tâmplărie unde tinerii și copiii au avut ocazia să construiască mobilier ecologic care să fie utilizat de către asociație pentru activități în aer liber. Paralel am avut o altă inițiativă, un hub digital pe care l-am construit pentru a ajuta tinerii să se integreze pe piața muncii”, a menționat Margareta Cazacu, reprezentanta inițiativei de integrare a refugiaților.
Misiunea fondului este de a promova și facilita participarea tinerilor la dezvoltarea unei societăți active.
„Prin aceste procese în care tinerii se implică în implementarea inițiativelor, ei își dezvoltă abilități de leadership, de comunicare, de implicare. Primăria susține AO „Caroma Nord” cu alocarea unor spații gratuite unde tinerii își pot implementa proiectele”, a subliniat Ludmila Blaj, responsabilă de domeniul tineret în mun. Bălți.
Din 2018 până în 2026, valoarea totală a proiectului a ajuns la peste 117 mii de euro.
Niciun comentariu! Fii primul.