Moldova va negocia acorduri cu Suedia și Kazahstan pentru protejarea investițiilor
Republica Moldova va începe negocierile cu Regatul Suediei și Republica Kazahstan pentru încheierea unor acorduri privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor. Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană a avizat inițierea negocierilor în ședința din 23 iulie.
Potrivit autorităților, acordurile vor consolida cadrul juridic bilateral în domeniul investițiilor, vor întări relațiile economice dintre Republica Moldova și cele două state și vor crea condiții mai favorabile pentru atragerea capitalului străin.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, care a inițiat demersul, precizează că implementarea tratatelor va contribui la dezvoltarea sectoarelor prioritare ale economiei, crearea de noi locuri de muncă, sporirea competitivității mediului de afaceri, facilitarea accesului la tehnologii avansate și dezvoltarea turismului.
De asemenea, acordurile urmăresc crearea unui cadru legal stabil și predictibil, care să încurajeze investițiile și antreprenoriatul, atât din partea investitorilor străini, cât și a celor autohtoni.
În prezent, Republica Moldova are încheiate aproximativ 43 de acorduri privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, dintre care 20 sunt semnate cu state membre ale Uniunii Europene.
Our site uses cookies. By using this site, you agree to the Privacy Policy and Terms of Use.