VIDEO // Cupa Raionului Sîngerei ajunge la Prepelița, după un meci decis în prelungiri
S-au dat lupte până în ultimele minute pentru Cupa Raionului Sîngerei. FC Avântul Prepelița a învins FC Cristal Biruința cu 3-2, după prelungiri, și a ridicat trofeul în fața suporterilor.
După Campionatul Raionului, locuitorii din Sîngerei au urmărit duminică și finala Cupei Raionului. Lupta s-a dat între șapte echipe.
„Regulamentul a fost că se petrece dintr-un meci, fără tur-retur. Respectiv, finalistele au fost FC Cristal Biruința și FC Avântul Prepelița. Urmează să mai petrecem o competiție – Cupa de Prestigiu între primele patru plasate în cadrul Campionatului Raionului”, a explicat Dorin Pîntea, președintele asociației „Pro Fotbal Sîngerei”.
Cupa Raionului Sîngerei a fost organizată de asociați „Pro Fotbal Sîngerei” care este susținută financiar de autoritățile locale, raionale și agenți economici. Finalista cupei și câștigătoarea cupei au primit vouchere a câte cinci și zece mii de lei.
„Sincere felicitări echipei care a câștigat Cupa Raionului Sîngerei, organizată de „Pro Fotbal Sîngerei”. Am urmărit cu toții un meci foarte strâns și o atmosferă încărcată. Vreau să felicit și echipa finalistă, dar care, din păcate, nu a câștigat – FC Cristal Biruința. Chiar dacă, din minutul 60 au jucat în 10, au ținut scorul strâns. A fost un meci de finală pe măsură. Au fost câte trei arbitri la fiecare meci, fapt care ne bucură. Astfel crește și calitatea”, a declarat Crsitian Cainarian, președintele raionului Sîngerei.
Meciul a fost unul echilibrat și intens, iar diferența s-a făcut abia după cele 90 de minute regulamentare.
„A fost un meci greu, cu un cartonaș roșu, dar băieții au luptat până la urmă. 10 oameni în 90 de minute cred că am demonstrat că vrem să câștigăm acest meci”, a spus Lucian Cibotari, portar FC Cristal Biruința.
„A fost un meci foarte intens, au fost momente periculoase la ambele porți, așa că am arătat un fotbal frumos. Felicităm echipa din Prepelița pentru această performanță. Așteptăm anul viitor pentru a ne lua revanșa”, a declarat Dionisie Cobîlaș, fotbalist FC Cristal Biruința.
„În primul rând avem un colectiv foarte bun, lucru pe care l-am demonstrat astăzi pe teren. Munca tuturor a adus acest rezultat bun”, a menționat Pavel Grulea, fotbalist FC Avântul Prepelița.
Acum o săptămână, FC Avântul Prepelița a devenit campioana raionului Sîngerei și a primit un premiu de 15 mii de lei.