Două poduri de pe drumul național R13, din raioanele Sîngerei și Florești, vor fi supuse expertizei tehnice pentru a fi evaluată starea lor și stabilite lucrările necesare. Administrația Națională a Drumurilor a lansat procedura de achiziție a serviciilor de expertiză, contractul fiind estimat la peste 329 de mii de lei, fără TVA.
Primul pod traversează râul Cubolta și este amplasat la km 14,640 al drumului R13, în apropierea localității Mărășești, raionul Sîngerei. Cel de-al doilea traversează râul Căinar și este situat la km 23,327 al aceluiași traseu, în apropierea satului Gura Căinarului, raionul Florești.
Obiectivul principal al contractului constă în evaluarea stării tehnice a podurilor, determinarea capacității portante și a siguranței în exploatare, precum și identificarea soluțiilor tehnice necesare pentru reparația, reabilitarea sau, după caz, reconstrucția acestora.